dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "pavilionul expozitional"

Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța și Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța organizează vă invită la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Evenimentul se desfășura pe parcursul a trei zile la Pavilionul Expozițional. Acesta are ca scop promovarea mediului antreprenorial, dezvoltarea afacerilor şi ocuparea forţei de muncă în domeniul HORECA.

Saramură sau ciorbă, pe plită sau la cuptor, cu mămăligă și mujdei de usturoi. Indiferent de cum este preparat, peștele este gustos... și dacă se mai adăugă și câteva condimente, atunci cu siguranță veți spune sărut-mâna pentru masă. La fel de delicioase sunt și fructele de mare: chiar dacă vorbim de creveți, midii, rapane sau caracatiță. Bucătarii se întreg în rețete astfel încât să satisfacă și cele mai pretențioase papile gustative. Constănțenii și turiștii vor putea gusta din aceste preparate de pe 15 iunie la „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”.

Iluminat stradal inteligent, panouri fotovoltaice, stații de încărcare pentru mașinile electrice și aparatură pentru o casă inteligentă. Energia verde pare să fie în acest moment preocuparea celor mai mulți producători din domeniu din țara noastră. Iar în ultimii ani s-a observat că oamenii sunt tot mai interesați să reducă consumul de energie și să apeleze tot mai mult la energia regenerabilă. Toate acestea pot fi găsite la ultima ediție a Expozitiei Smart Energy de la Constanța.

Salonul de Dotări Hoteliere, Mobilier, Alimentație publică și oferte turistice, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, a revenit la Pavilionul Expozițional Mamaia. După o pauză de doi ani, evenimentul destinat managerilor de pe litoral s-a întors la Constanța. Astfel, cei care sunt interesați de dotarea sau reamenajarea unităților de cazare sau de catering pot trece pragul acestui salon.

O vestimentație de iarnă costă mai mult anul acesta chiar și cu 50%. De la haine de blană și până la încălțăminte, constănțenii vor scoate mai mulți bani din buzunare. Comercianții au fost nevoiți să mai crească prețurile din cauza scumpirilor din ultima perioadă. Spun că majorările ar fi justificate, precum că și prețul pentru materia primă este acum mai ridicat. Însă, mulți dintre cei care au venit la târgul de la Pavilionul Expozițional se uită doar și pleacă mai departe.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233